Radu Cimpoi

În ziua lui Dragobete, numită și „capul de primăvară”, se crede că este data de la care se împerechează toate păsările; fetele și flăcăii fac petrecere, în credința că astfel vor fi îndrăgostiți peste tot anul. Începând de astăzi și continuând și în zilele următoare, chiar și în luna martie în unele zone, „se face Dragobetele”: fetele strâng zăpadă și se spală cu apa rezultată din topirea ei, ca să fie frumoase și plăcute peste an; când dragobetele se face în luna martie, fetele adună din pădure frunze fragede de fragi, pe care le pun în apa provenită din topirea zăpezii și se spală apoi, pentru a fi curate, sănătoase și plăcute ca fragii. În ziua de Dragobete, băieții caută să sărute sau să ciupească măcar câte o fată, dacă nu izbutesc de sâni, cel puțin de braț; odată cu ciupitul, ei caută să smulgă fetei o batistă sau betele; se crede că fetele și femeile care nu s-au sărutat sau nu au fost ciupite în această zi vor fi urmărite tot anul de Dragobete. Sărbătoarea se țin...

Matei Corvin, portret realizat de un pictor necunoscut în perioada renascentistă Știm cu toții că Matei Corvinul, fiul vestitului general Ioan Corvinul de Hunedoara, a devenit regele Ungariei, dovedindu-se un rege înțelept, drept și viteaz. Mai știm că el a fost de origină românească, dar s-a maghiarizat, căci altfel nu putea conduce o țară ungurească și catolică. Este adevărat că istoricii unguri nu vor să recunoască acest adevăr, dar nu este mai puțin adevărat că Ungurii au mai avut oameni mari, care nu au fost de origine etnică maghiară. Astfel au fost Deak Francisc, Petoi Alexandru și poetul erou căzut în lupta de la Sighișoara, romancierul Iokai, etc. Nu știm dacă Matei Corvinul a mai ținut la originea sa română. Unii istorici susțin că Matei a dat titlul de nobili la foarte mulți români, cu scopul de a ușura soarta lor amară. Din aceasta se vede că regele-soare al Ungariei a făcut tot ce putea pentru ușurarea soartei românilor. Zic: tot ce putea, căci nobilimea în vr...

Foto: Adolph Chevallier Femeia însărcinată să nu mănânce două poame, crescute în pom lipite una de alta; căci va face doi pui gemeni. Femeia însărcinată să nu stea jos pe vreun prag, căci în urma ei poate veni un vrăjmaș să dea cu toporul în pragul pe care a stat. Atunci copilul ei va ieși cu o buză crăpată precum o tăietură. Femeia însărcinată, care va ședea pe vreo albie, va naște fată. Femeia însărcinată care va ședea pe treptele unei scări de la casă, va face copilul anevoie. Femeia însărcinată să nu dea cu piciorul în vreun câine, căci copilul ce-l va face va fi câinos la inimă; sau să calce cu piciorul pe foc, căci va ieși pe copil un fel de foc, numit foc viu. Femeia însărcinată care va călca cu piciorul pe vreun topor, va face copilul cu niște semne pe piept ca crestăturile de topor. Femeia însărcinată care va culege surcele în poală va face un copil cu semne pe corp, niște pete de diferite mărimi. Femeile însărcinate să citească în fiecar...

Busuiocul (Ocimum Basilicum) este o plantă ce se cultiva frecvent în grădinițele țăranilor. Face flori, este foarte rămuroasă și are frunzișoare verzi. Floarea albă și mică se găsește în spicul plantei. Semințele sunt rotunde, mici și negre. Are un miros tare și plăcut.  Busuiocul este floarea tinereții, a dragostei și a începutului ei. Odinioară, fetele își puneau busuioc în păr și în sân, crezând că acesta atrage inimile feciorilor și este bun de farmece. Floricică busuioc Ce oprește mândra-n loc. Busuioace nu te-ai coace, Nici sămâncioară n-ai face: Că din sămâncioara ta S-a început dragostea! Busuiocul este floarea care și astăzi cu multă credință se pune la icoane. De busuioc se servesc preoții la  Botez. Mirosul busuiocului este miros de tămâie ce se împrăștie la Sfintele Altare. El se seamănă pe mormintele morților și florile lui albe sunt lacrimile plânse pe mormânt; este floarea ce-ți inspiră tristețe și bucurie. Este floarea care prin...

Îndată ce un copil se naște, să se cântărească, ca să nu se lipească femeile de el niciodată. Dacă un copil la naștere este cântărit, să se țină minte cu câtă greutate a venit, ca descântându-i-se vreodată de leac, să i se descânte în atâta apă, cât a cântărit la naștere; căci numai așa va avea leac. Ca un copil să trăiască, i se pătrunde urechea pe care se naște, apoi i se pune tortiță. Când un copil se naște apar ursitorile la fereastră, de aceea se țin ușile și ferestrele deschise și se face cea mai mare liniște în timpul nașterii. Dacă unei femei până la trei zile nu-i vine sân, acesta este un semn că pruncul va muri. Femeia care naște întâi băiat, taie poalele cămeșii cu care a născut și le dă la fete mari să treacă de nouă ori prin ele, ca să se mărite curând.  Îndată ce o femeie naște, moașa se duce la preot cu o sticlă plină de apă și cu un fir de busuioc pus în gura sticlei, ca să facă moliftele apei. Cu acea apă se spală lăuza pe mâini ș...

Odată cu venirea primăverii îmi vine în gând toată pleiada de flori ce urmează a împodobi câmpul. Îmi aduc aminte de copilărie, de sat, când mergeam împreună cu alți copii să culegem primele flori. Toporașii erau cei mai iubiți, pentru frumusețea și parfumul lor. Bunicile noastre aveau o vorbă: cu cât mai mulți toporași aduci acasă cu atât mai mulți puișori va scoate cloșca . Adevărat sau nu, noi căutam cât mai mulți toporași pe care îi puneam în păhăruțe mici acasă.  Răsfoind reviste vechi din perioada interbelică am dat peste un articol interesant de botanica populară scris de Prof. Dr. Em. Elefterescu. Redau aici câteva informații referitoare la leacurile acestei plante Viola Odorata,  adunate din gura bătrânilor. Foile fierte în puțină apă sunt folosite pentru cataplasme ce se pun pe sfârcurile sânilor la tinerele mame, care alăptează copilul și care sunt inflamate. Foile proaspete strivite dau o zeamă care întărește pielea obosită.  Cu flori de vio...

Pentru că am văzut puține articole care să vorbească despre superstițiile nunții românești de odinioară, m-am gândit să redau câteva, aici. Aceste superstiții au fost adunate de George S. Ioneanu și publicate într-o colecțiune în anul 1888, la Buzău. O logodnă nu este bine să se facă Marțea, Miercurea și Vinerea,  fiind zile păgubitoare. În seara când pețitorii se duc la fată, după ce bea și ea din plosca cu vin, pe nebăgate în seamă pune în acea ploscă o mică bucățică de lemn dintr-un jug, că de va lua în căsătorie pe flăcăul ce-o pețește, să fie amândoi nedespărțiți ca doi boi într-un jug  și  în viața lor să tragă deopotrivă în dreptate. După ce o fată se logodește, atât ea, cât și mă-sa cu celelalte surori (de mai are), nu mai torc până când se face nunta, ca  să nu se întoarcă logodna . În ziua de nuntă, mirii nu mănâncă carne, ca să le fie corpul ușor,  să aibă noroc și să trăiască ani mulți. Mai înainte de a pleca m...

Pagină din  Der Zupfgeigenhansl (Folk Songs, German) Dovadă dintr-o nuvelă daneză de Iohannes V. Jensen Cum lua naștere un cântec tradițional? Mai bine decât orice teorie seacă, ne-a prezentat procesul creației, introducându-ne într-un mediu sătesc, un scriitor danez de mare valoare, Iohannes V. Jensen (1873 - 1950). Pasajele care urmează sunt extrase dintr-o nuvelă vestită în literatura daneză, intitulată „Înflorire în tăcere“, din seria „Povestiri din Himmerland“. Jensen are un renume mare în istoria evoluției culturale a Danemarcei. La începutul secolului al XX-lea, spun istoriile de literatură, a creat și a dat o ținută nouă limbii literare daneze. Ca Grundtvig a căutat și Jensen să redea specificul poporului și a descris, ca în nuvela de mai sus, poporul de la țară, din Iutlanda, din locul natal  Himmerland (epoca 1848 - 1880), înainte de introducerea trenului și a mașinilor agricole. (Țăranul servitor Niels este părăsit de Cristina care îi promisese să-l ia...

Biserica din satul Brătuleni (anii '60) Satul Brătuleni de pe Bahlui (românesc) a făcut parte în vechime din Ținutul Cârligătura. O descriere interesantă a localității se găsește înscrisă în pisania bisericii. Situat pe Coasta Iașilor, Brătuleniul este delimitat în felul următor: la răsărit cu dealul și podgoriile Uricanilor, la nord, Coasta Islaz, la sud cu Voroveștii și spre apus, Cucutenii și Țarina Veche. Gospodăriile se înșiruiesc pe gura văii, care se deschide în șesul Bahluiului dinspre Vorovești. Prin mijlocul văii și a satului trece pârâul  Cheptanari  ce se varsă în Râul Bahlui. Satul Brătuleni este atestat documentar încă din secolul al XV-lea, aparținând armașului Bratul, fiul Procelnicului după cum spun documentele vechi. Satele acestui neam (Procelnic) erau unul lângă altul, în Cârligătura, și pe Prut și peste Prut. Este cunoscut faptul că în epoca medievală, pădurile din  Ținutul Cârlibătura  au fost tăiate pentru stupi de albin...

Pe vremuri, țăranii credeau că oamenii au învățat de la cocori disciplina militară - de a merge câte doi. Erau ținute ca paseri sfinte, de aceea nu le omoarau și nici carnea nu le-o mâncau. Schela Se zice că la început cocoarăle au fost soldați. Regele lor a plecat cu soldații, să întoarcă pământul pe dos. Dumnezeu însă i-a blăstămat să se prefacă în paseri. De aceea strigă zgomotos și acum în timpul zborului, ca să-i audă Dumnezeu și să le dezlege blăstămul. Rasovița Se zice că Rușii au fost cei dintâi care au avut armată, luând de pildă cocoarăle. De la Ruși au învățat apoi celelalte popoare, să-și facă armata. Polovragi În timpurile cele vechi, cocoarăle - soldați purtau război cu oamenii și de multe ori învingeau. Baia de Fier La început cocorii au fost oameni. Odată a plecat un regiment de soldați de-ai lor cu căpitanul în frunte, la marginea pământului ca să-l răstoarne. Dumnezeu veni atunci prefăcut într-un uriaș bătrân, le-a dat o tra...

Primele zile din luna Martie (Mărțișor, Mart) sunt de regulă schimbătoare. Acum e timp frumos și senin, pentru ca peste câteva clipe să ningă și să viscolească și apoi în curând să răsară soarele printre nori. Vremea se schimbă într-o zi de nouă ori. Sunt niște zile nesuferite și cu toane precum babele iar din acest motiv poporul le-a denumit Zilele Babelor. Zilele Babelor cum de comun se numesc sau numai Zilele Babei, țin de regulă 9 zile sau 12. În unele părți ale Transilvaniei spun că țin 3 sau 6 zile, apoi că țin 7, ori 8, sau 10 zile, ba chiar și 14 zile. Ele încep cu 1 Martie, cu Dochia și se gată la Sfinți, sau 40 de Sfinți, țin însă și 12, sau chiar 14 zile după cum am văzut. În Hațeg oamenii cred că Zilele Babelor se încep deodată cu prinderea postului de Paști și țin 9 zile, iar ziua a zecea e ziua Babei Dochii. În județul Sibiu există și credința că din cele 6 zile trei pică în  Făuroaie , la sfârșit și 3 pică pe începutul lui Mărțișor; în alte părți se spune ...

În preseara de 40 de Sfinți Mucenici, tot omul, mai ales care are copii, adună paie, tulei (jipi), gunoaie rămase de la vite într-o grămadă și le dă foc. Când începe să ardă focul, copiii adunați împrejur sar peste foc descântând așa: „Azi îi Sâmbăta, Sâmbăta, Nu mă mânca pureca!“ Credința e că pe acela care-l afumă mai bine cu acest prilej, pe acela nu-l vor mânca purecii în cursul verii. Bărbații încă sar peste acel foc tot în scopul arătat. Așa-i la Bistra (Munții Apuseni). În satul Câmpeni, oamenii spuneau că focul acesta se face în cinstea  alor 40 de Sfinți  și că flacăra aceea nu are putere de a arde, atunci când ei sar peste foc; are însă puterea de a vindeca pe cei care sar cu credință. Această datină o aflăm și pe Jiu, în Urzicani: femeia căsii se scoală de cu noapte înainte de a se spală aprinde „o dârză“ ( râză, treanță, sdreanță). Cu aceasta afumă în casă: prin unghere, pe sub paturi apoi înconjoară casa și toate conacele în scopul,  ca să...

Dacă străbunica nu ar fi fost răzbătătoare - eu nu aș fi cunoscut lumea aceasta. Spun pentru că am auzit multe lucruri de laudă despre ea și astăzi vreau să-i continui un piculeț povestea. Cum am scris și data trecută, străbunica Ecaterina (Catinca) și-a perindat tinerețea în anii pribegi, 40 - 50 - 60, ani plini de durere și amărăciune. Începuturile nu-și arătau colții, ea era o femeie cochetă, purta pălărie și umbreluță, părul pieptănat cu cărare pe mijloc după moda timpurilor. „Cea mai frumoasă femeie din Vorovești...!“ după cum o lăudau oamenii. Când văd fotografiile ei mă gândesc la Maria Tănase cu care o asemăn foarte mult. Și îmi răsună în gând cântecul «Pe vale țațo, pe vale/ C-a făcut mazărea floare...» Aprigă dar blândă, iute dar domoală. Aceasta era străbunica. Însă anii grei ce au venit au lăsat în urmă cochetăria. I-a fost dat să-și crească cei 8 copii, printre gloanțe, lipsuri și cote, în căsuța ei mică, de „pe vale“, pe locul fostei potlogării a bisericii. 8 fraț...