O logodnă nu este bine să se facă Marțea, Miercurea și Vinerea, fiind zile păgubitoare.
În seara când pețitorii se duc la fată, după ce bea și ea din plosca cu vin, pe nebăgate în seamă pune în acea ploscă o mică bucățică de lemn dintr-un jug, că de va lua în căsătorie pe flăcăul ce-o pețește, să fie amândoi nedespărțiți ca doi boi într-un jug și în viața lor să tragă deopotrivă în dreptate.
După ce o fată se logodește, atât ea, cât și mă-sa cu celelalte surori (de mai are), nu mai torc până când se face nunta, ca să nu se întoarcă logodna.
În ziua de nuntă, mirii nu mănâncă carne, ca să le fie corpul ușor, să aibă noroc și să trăiască ani mulți.
Mai înainte de a pleca mirii la biserică să se cunune, mireasa împreună cu doi flăcăi cărora le trăiesc părinții, merg la o fântână cu apă. De acasă și până la fântână joacă trei hori în locuri mai deosebite; ajunși la fântână iau apă într-o doniță, în care pun și busuioc, apoi se înapoiază acasă repetând iar cele trei jocuri în jurul doniței. Când vin colăcerii cu ginerele să ridice mireasa, iese nuna și mireasa înaintea lor cu acea doniță cu apă și cu busuioc. Înmoaie busuiocul în apă și stropesc de trei ori în cele patru părți, apoi toată apa din doniță o toarnă peste picioarele colăcerilor; iar busuiocul se pune în perna pe care vor dormi mirii. Acest busuioc va ședea în pernă cât vor trăi cei doi căsătoriți.
Când o nuntă pleacă la biserică pentru cununie, cată să nu se întâlnească cu alta în cale să se vadă miresele; căci moare una din ele sau se despart căsătoriții.
După ce mireasa se suie în car să pornească la nuntă, se uită spre răsărit și zice: Un porumbel și o porumbiță! adică să facă numai un băiat și o fată.
Când ginerele vine la casa miresii s-o ia și s-o ducă la biserică, se uită de afară pe fereastra casei la mireasă și mireasa din casă la el printr-o salbă, ca să facă copii frumoși.
Mireasa mai înainte de a se cununa face o azimă (pâine) pe niște desagi, apoi după ce se cunună, mănâncă amândoi mirii din acea azimă, ca să țină unul la altul, cum se ține o desagă de alta.
După ce mireasa se suie în car, ca să plece la biserică să se cunune, una îi pune pe cap o azimă și pe azimă sare și un pahar cu vin, rupă după aceea din azimă și dă puțină miresii să mănânce, asemenea și din vin să bea, apoi restul azimei îl rupe în mai multe bucăți și le aruncă în cele patru părți, vinul rămas de asemenea. Când aruncă acesta zice: N-arunc azimă și vin, ci sărăcia! Din azima aruncată este bine să mănânce fetele mari, căci se vor mărita curând.
Mireasa ajunsă la ușa bisericii să se cunune, pune deasupra ușii atâtea degete la câți ani voiește să facă copii.
Când mirii stau în biserică la cununie, mireasa pe nebăgate în seamă pune un picior pe al ginerelui, ca ea să fie mai mare și cu autoritate în casă.
Mirilor intrați în biserică să se cunune, li se așterne sub picioare o scoarță sau alt așternut pe care se aruncă bani, nesocotind prin acesta materialul sunător, călcând în picioare toate măririle deșarte care se fac prin bani, dorind numai fericirea casnică.
Nuna care cunună să nu fie însărcinată; căci nu vor trăi copiii noilor căsătoriți.
Mireasa când se suie în car să plece la biserică să se cunune, plânge, ca să aibă noroc la semănat cânepă.
După ce se termină serviciul cununiei, un colăcer aruncă prin biserică flori sau cofeturi, alune sau nuci, spre semn că din ziua aceea, tinerii cununați trebuie să părăsească jocurile copilărești și să înceapă a se ocupa numai de lucruri serioase, pentru o viață conjugală.
Mirii, la câteva zile după nuntă, pleacă la un târg și cumpără două fire de mătase, unul roșu pentru mire și unul alb pentru mireasă. Acasă vor măsura acele fire și al cui va fi mai lung acela va trăi mai mult.
După ce mirii s-au cununat și de la biserică până acasă, unul din ei pierde ceva, se crede că unul din ei va muri.
Mireasa venită acasă de la cununie, învelește îndată focul pe vatră, să astupe gura bărbatului și a soacrei, ca să nu-i zică vreodată ceva.