Treceți la conținutul principal

Credințe și obiceiuri la nașterea unui copil




Îndată ce un copil se naște, să se cântărească, ca să nu se lipească femeile de el niciodată.

Dacă un copil la naștere este cântărit, să se țină minte cu câtă greutate a venit, ca descântându-i-se vreodată de leac, să i se descânte în atâta apă, cât a cântărit la naștere; căci numai așa va avea leac.

Ca un copil să trăiască, i se pătrunde urechea pe care se naște, apoi i se pune tortiță.

Când un copil se naște apar ursitorile la fereastră, de aceea se țin ușile și ferestrele deschise și se face cea mai mare liniște în timpul nașterii.

Dacă unei femei până la trei zile nu-i vine sân, acesta este un semn că pruncul va muri.

Femeia care naște întâi băiat, taie poalele cămeșii cu care a născut și le dă la fete mari să treacă de nouă ori prin ele, ca să se mărite curând. 

Îndată ce o femeie naște, moașa se duce la preot cu o sticlă plină de apă și cu un fir de busuioc pus în gura sticlei, ca să facă moliftele apei. Cu acea apă se spală lăuza pe mâini și pe față, ca să fie curată, apoi mănâncă și bea; căci altfel lăuza este spurcată.

Femeia lăuză să nu se uite pe vreo câmpie cu iarbă verde; căci se va usca acea iarbă.

O femeie lăuză să nu se ducă la vreun puț sau fântână să ia apă; căci va seca acel puț sau fântână.

Unei lăuze i se pune la picioare și la gât usturoi, ca să nu capete boala Babițelor.

Cămașa cu care o femeie a născut, se leapădă, ca să nu capete copilul boala lumească.

Unui copil născut, să i se dea mai întâi sânul mamei, iar nu din altă parte, ca în viața lui să nu atârne de bucătura altuia.

Să nu se vadă o lăuză cu alta timp de 40 de zile, căci le vor muri pruncii.

Când din întâmplare se văd două lăuze mai înainte de a se împlini 40 de zile, fac schimb între dânsele cu ace, astfel aceea care are băiat, dă ac cu gămălie; iar aceea care are fată, unul cu urechi și port acest schimb până se împlinesc 40 de zile. Aceasta se face ca să nu le moară pruncii.

Cine scoate un copil afară din casă, mai înainte de a împlini 50 de zile de la naștere, să nu se arate cu dânsul înaintea vitelor când vin sau se duc la pășune; căci acel copil ia sbieretul vitelor și toată noaptea nu doarme.

Când un copil are obiceiul de a plânge noaptea, seara să i se pună fașa de-a curmezișul drumului, ca vitele ce vin de la pășune, să treacă peste ea și astfel încingând copilul cu ea, nu mai plânge; sau să se ia somnișor după tufe, care să se lege la fașă și atunci pruncul nu mai plânge.

Opt zile de la nașterea unui copil, părinții lui să fie tot veseli, iar nu triști; căci se întristează ursitorile și cum vor fi ele în acele opt zile, așa va fi și copilul în viață.

Femeia care face cel dintâi copil, se uită pe buricul lui și câte noduri va vedea pe el, atâția copii va mai face.

Copilul care se va naște cu căiță pe cap, va fi norocos. Acea căiță să se usuce și să se lege de gâtul copilului din când în când, fiind bună de deochi.

Un copil nu se scoate din casă timp de 40 de zile de la naștere, ca să nu se lipească de el muma pădurii. 

Dacă un copil de la nașterea lui plânge continu o săptămână, e semn că-l bântuie duhurile necurate. 

Buricul unui copil se păstrează până se face el mai mare, atunci se înmoaie în apă și i se dă copilului să se uite prin ele; ca să se facă îndemânatic, și să poată face tot ce va vedea.

Copilul, după ce se naște, se trece prin torțile unei căldări de aramă, apoi cu acea căldare nu se mai umblă, până nu se face mare s-o poată ridica singur de jos. Aceasta se face ca copilul să trăiască ani mulți și să trăiască ca metalul din care este făcută căldarea.

Ca un copil să trăiască, cea dintâi cămașă i se face din pânză de căpătat de la trei case.

Ca un copil să trăiască îl cumpără vreo familie de la părinți.

Ca un copil să trăiască, cum se naște, moașa se duce cu el iute la biserică, și pe cine va întâlni întâi la biserică, aceluia i-l dă  să-l boteze.

În apa în care se scaldă un copil mic pentru întâia dată, se pune orz, porumb, flori, etc., ca să aibă copilul parte de cereale și să fie plăcut ca florile.

În locul unde se îngroapă casa unei lăuze, se pune și o para de argint, ca să aibă copilul, care a stat în acea casă, noroc de bani.

O lăuză să țină la gât un fir roșu până iese din biserică, ca să nu se deoache.

Trei zile de la nașterea unui copil nu se spune adevărat dacă este băiat sau fată; ca să nu se deoache și să trăiască.

Femeia de care nu se atinge bărbatul în cele șase săptămâni de lăuzie, când merge la biserică se zice că se duce oaia cu mielul în gură; iar dacă este atinsă se duce cățeaua cu cățelul în gură.

Copilul să se scalde numai dimineața după răsăritul soarelui și seara mai înainte de a apune, ca să nu-i piară vederile, când se va face bătrân.

Copiii care nu sunt botezați și plâng mult; prin acel plâns cer botez.

Dacă un copil n-are somn, să i se țină scutecul la stele și a doua zi să-l înfașe cu el, că-i va veni somn.

Postări populare de pe acest blog

Hrana din natură în satul românesc de altădată

Specii utile pentru modul tradițional de trai al oamenilor a oferit nu numai fauna, ci și flora, numeroase plante spontane fiind întrebuințate în alimentație, la vopsit, în medicina populară etc. Din fondul originar al limbii române provin nu numai denumirile majorității plantelor cultivate, ci și ale multor specii spontane. Din limba geto-dacilor s-au moștenit termeni etnobotanici importanți ca: brad, brândușă, brusture, curpen, mazăre, spânz, copac, ghimpe, mugure, păstaie, sâmbure și strugure. O seamă de plante utile au denumiri de origine greacă, dintre care menționăm: murul, smeura, cicoarea, cintaura, ciumăfaia, păpădia, busuiocul, mătrăguna etc. Mai numeroase sunt plantele având denumiri de origine latină, începând cu copacii și arbuștii pădurilor: alunul, arțarul, cornul, carpenul, fagul, frasinul, pinul, plopul, salcia, socul, teiul, zada, etc. Din acest fond de termeni fac parte principalele plante medicinale ca: gințura, minta, patlagina, salvia, sunătoarea, urzica etc. De a...

Botanică populară: Violetele, Tămâioara, Toporașul

Odată cu venirea primăverii îmi vine în gând toată pleiada de flori ce urmează a împodobi câmpul. Îmi aduc aminte de copilărie, de sat, când mergeam împreună cu alți copii să culegem primele flori. Toporașii erau cei mai iubiți, pentru frumusețea și parfumul lor. Bunicile noastre aveau o vorbă: cu cât mai mulți toporași aduci acasă cu atât mai mulți puișori va scoate cloșca . Adevărat sau nu, noi căutam cât mai mulți toporași pe care îi puneam în păhăruțe mici acasă.  Răsfoind reviste vechi din perioada interbelică am dat peste un articol interesant de botanica populară scris de Prof. Dr. Em. Elefterescu. Redau aici câteva informații referitoare la leacurile acestei plante Viola Odorata,  adunate din gura bătrânilor. Foile fierte în puțină apă sunt folosite pentru cataplasme ce se pun pe sfârcurile sânilor la tinerele mame, care alăptează copilul și care sunt inflamate. Foile proaspete strivite dau o zeamă care întărește pielea obosită.  Cu flori de vio...