Treceți la conținutul principal

Datini la 40 de Sfinți Mucenici



În preseara de 40 de Sfinți Mucenici, tot omul, mai ales care are copii, adună paie, tulei (jipi), gunoaie rămase de la vite într-o grămadă și le dă foc. Când începe să ardă focul, copiii adunați împrejur sar peste foc descântând așa:

„Azi îi Sâmbăta, Sâmbăta,
Nu mă mânca pureca!“

Credința e că pe acela care-l afumă mai bine cu acest prilej, pe acela nu-l vor mânca purecii în cursul verii. Bărbații încă sar peste acel foc tot în scopul arătat. Așa-i la Bistra (Munții Apuseni).
În satul Câmpeni, oamenii spuneau că focul acesta se face în cinstea alor 40 de Sfinți și că flacăra aceea nu are putere de a arde, atunci când ei sar peste foc; are însă puterea de a vindeca pe cei care sar cu credință.


Această datină o aflăm și pe Jiu, în Urzicani: femeia căsii se scoală de cu noapte înainte de a se spală aprinde „o dârză“ ( râză, treanță, sdreanță). Cu aceasta afumă în casă: prin unghere, pe sub paturi apoi înconjoară casa și toate conacele în scopul, ca să fie soutițe de șerpi și de alte gângănii
În comuna Stoiana este obiceiul, că la 40 de Sfinți fac femeile „turtèle“ singul. (turteà) câte una de fiecare sfânt. Turtele sunt niște plăcintuțe de făină de grâu nedospite, sărate, unse pe deasupra cu „jertfă“, care este făcută din turtoiul de sâmburi de bostan (de aici numele de  turtèle). Le mănâncă în special căsenii.

Postări populare de pe acest blog

Hrana din natură în satul românesc de altădată

Specii utile pentru modul tradițional de trai al oamenilor a oferit nu numai fauna, ci și flora, numeroase plante spontane fiind întrebuințate în alimentație, la vopsit, în medicina populară etc. Din fondul originar al limbii române provin nu numai denumirile majorității plantelor cultivate, ci și ale multor specii spontane. Din limba geto-dacilor s-au moștenit termeni etnobotanici importanți ca: brad, brândușă, brusture, curpen, mazăre, spânz, copac, ghimpe, mugure, păstaie, sâmbure și strugure. O seamă de plante utile au denumiri de origine greacă, dintre care menționăm: murul, smeura, cicoarea, cintaura, ciumăfaia, păpădia, busuiocul, mătrăguna etc. Mai numeroase sunt plantele având denumiri de origine latină, începând cu copacii și arbuștii pădurilor: alunul, arțarul, cornul, carpenul, fagul, frasinul, pinul, plopul, salcia, socul, teiul, zada, etc. Din acest fond de termeni fac parte principalele plante medicinale ca: gințura, minta, patlagina, salvia, sunătoarea, urzica etc. De a...

Botanică populară: Violetele, Tămâioara, Toporașul

Odată cu venirea primăverii îmi vine în gând toată pleiada de flori ce urmează a împodobi câmpul. Îmi aduc aminte de copilărie, de sat, când mergeam împreună cu alți copii să culegem primele flori. Toporașii erau cei mai iubiți, pentru frumusețea și parfumul lor. Bunicile noastre aveau o vorbă: cu cât mai mulți toporași aduci acasă cu atât mai mulți puișori va scoate cloșca . Adevărat sau nu, noi căutam cât mai mulți toporași pe care îi puneam în păhăruțe mici acasă.  Răsfoind reviste vechi din perioada interbelică am dat peste un articol interesant de botanica populară scris de Prof. Dr. Em. Elefterescu. Redau aici câteva informații referitoare la leacurile acestei plante Viola Odorata,  adunate din gura bătrânilor. Foile fierte în puțină apă sunt folosite pentru cataplasme ce se pun pe sfârcurile sânilor la tinerele mame, care alăptează copilul și care sunt inflamate. Foile proaspete strivite dau o zeamă care întărește pielea obosită.  Cu flori de vio...