Busuiocul (Ocimum Basilicum) este o plantă ce se cultiva frecvent în grădinițele țăranilor. Face flori, este foarte rămuroasă și are frunzișoare verzi. Floarea albă și mică se găsește în spicul plantei. Semințele sunt rotunde, mici și negre. Are un miros tare și plăcut.
Busuiocul este floarea tinereții, a dragostei și a începutului ei. Odinioară, fetele își puneau busuioc în păr și în sân, crezând că acesta atrage inimile feciorilor și este bun de farmece.
Floricică busuioc
Ce oprește mândra-n loc.
Busuioace nu te-ai coace,
Nici sămâncioară n-ai face:
Că din sămâncioara ta
S-a început dragostea!
Busuiocul este floarea care și astăzi cu multă credință se pune la icoane. De busuioc se servesc preoții la Botez. Mirosul busuiocului este miros de tămâie ce se împrăștie la Sfintele Altare. El se seamănă pe mormintele morților și florile lui albe sunt lacrimile plânse pe mormânt; este floarea ce-ți inspiră tristețe și bucurie. Este floarea care prin farmecul său arată fetelor ursitul în vis; căci pe vremuri nu era fată care să nu fi așezat sub perna pe care dormea o crenguță de busuioc (în noaptea Bobotezei), luat de la crucea cu care preotul umbla în noaptea de Ajun.
Fetele mari se spălau pe față și corp cu apă în care se fierbea busuioc, ca să miroasă frumos când se duc la horă; iar în lada cu hainele lor ce le îmbrăcau în Duminici și sărbători ori la nunți puneau între haine și cămăși busuioc, rosmarin, calomfir și măgheran. Busuiocul mai este și floarea durerii, căci un cântec din românesc zicea:
Busuioc verde pe masă
Rămâi maică sănătoasă,
Busuioc verde-nflorit
Eu mă duc la cătănit.
Busuiocul s-a uscat
Mândra mea m-a și lăsat!
Se zice că apa sfințită sau Aghiazma în care se înmoaie busuic, se păstrează mult timp și depozitată în sticle poate fi necesară pentru diverse boli. Bunicii noștri spre a nu se strica sau acri laptele, îndată după ce-l mulgeau, puneau în el o foaie de busuioc și acesta nu se strica mult timp. Busuiocul amestecat cu oțet și frecat la nas și pe corp, deștepta persoanele leșinate; răcorea pe cei înfierbântați. Pentru durerile de cap se punea busuioc amestecat cu oțet și ulei de trandadifir sau cu ulei de mirt. Busuiocul era utilizat și pentru gălbenare sau durerile de stomac. Se punea în vin pentru scuipările de sânge sau amestecat cu untură de gâscă era folosit la durerile de ochi. Se punea busuioc pe sâni pentru a opri laptele. Ceaiul se folosea pentru vărsături. Rădăcina de busuioc fiartă în vin era bună pentru scurgeri. Cu o creangă de busuioc ce se aprindea în foc se ardeau nigeii. Ceaiul se folosea și pentru a readuce menstruația femeilor. După naștere femeilor li se administrau vin fiert cu busuioc roșu pentru a se curăța.