Fermecătura de dragoste

Se întâmplă adeseori în viața tinerilor îndrăgostiți ca cel ce iubește să nu fie iubit. Și ce n-ar da acela să câștige dragostea mult dorită! În satul de odinioară era leac și pentru buba asta: fermecătorii cu puterea lor drăcească storceau apă din piatră seacă și pe cel iubit îl aduceau călare pe mesteacăn, ori pe aripa vântului, iute ca gândul.

Așa s-a întâmplat pe vremuri bătrâne în Tulgheș, județul Harghita. 

Spunea Zaiț Gligorea, cantor în acea comună, următorul caz, ce i s-a spus din partea tatălui său, Ion:

Tatăl său viața întreagă a fost păcurar; s-a însurat la 27 de ani și miliție (armată) n-a făcut. Era păcurar la munte cu un prietin al său. Prietinu s-o coborât de la munte în sat, să adune plata pentru păstorit și să ducă de mâncare la munte. Cum era obiceiul pe atunci, în loc de straiță a plecat cu un burduf din piele de capră, pe care l-a umplut cu făină, strânsă ca simbrie pentru oi iar cu burduful plin se întoarce în munte la oi și îl agață de o creangă de brad.

Ce ți-i năcazul, că de acest tovarăș se îndrăgosti o fată, carea cerca în tot felul să-i încurce cărările, dar tovarășul - nici o vorbă să o dorească.

Atunci fata a plătit pe un bătrân, să-i aducă o șuviță de păr de la păcurarul îndărătnic, ca să-l vrăjească. Bătrânul însă cum nu, - destul că i-a dus păr de capră de pe burduful cu făină - că era păr logit (= lovit, potrivit), cu părul păcurarului, că pe atunci nime nu se tundea, făr purta păr lung.

Fata cum a bosconit părul, ca să vie stăpânul părului ca gândul, pe aripa vântului și până la ea să nu se oprească.

Noaptea după ce s-au culcat păcurarii, numai ce se aude un vânt puternic de vuia pădurea. Cine să poată durmi. Se trezesc și când colo ce să vadă? Burduful de făină pornește cătră sat ca purtat pe aripile vântului de o putere nevăzută - și oblu la casa fetei. Aici însă ușa era încuiată. Atunci burduful se izbește de ușă, încât creapă ușa în două, da zo' și burduful. încât toată fărina s-o împrăștiat.

Fata năcăjită ca a fost păcălită, acum a plătit pe un alt bătrân, să-i aducă păr din chica păcurarului. Acesta acum îi și aduce și îl fermecă, să vie la ea călare pe un băț de mesteacăn. Farmecul a prins, că numai ce-o văzut pe ortacu' s o că pleacă noaptea călare pe un băț de mesteacăn și până la casa fetei nu s-a oprit. Inima însă nu i-a putut-o fermeca, pentru că pe fată totuși n-a luat-o.

Această întâmplare a fost comunicată de Zaiț Gligorea, cantor în Tulgheș, folcloristului Traian German în 1927.