Testamentul meu scris și iscălit de propria mea mână la 14/26 Februarie 1899 în Capitala mea, București.
Testamentul meu scris de mine în luna lui Februarie 1899 pentru a fi publicat prin Monitor, după moartea mea, cu rugăminte ca ultima dorință să fie urmată tocmai cum am descris-o aci de propria mea mână, fiind încă voinic și sănătos.
Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziții. Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa.
Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene: m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului.
Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul Domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit, fără frică şi fără şovăire, înainte pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut totdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.
Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza:«Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine!».
Mulțumesc din suflet tuturor, cari au lucrat cu mine și cari m-au servit cu credință, le iert celora cari au scris și au vorbit contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intențiuni. Trimițând tuturor o ultimă salutare plină de dragoste, rog ca și generațiile viitoare să-și amintească, din când în când, de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului său popor în mijlocul căruia el s-a găsit așa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârșesc bogata mea viață, am trăit și mor cu deviza mea, care strălucește în armele României: „Nihil Sine Deo!“
Doresc a fi îmbrăcat în uniforma de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică Maria era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul amânduror bisericilor să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. Corpul meu va fi expus în Sala Tronului, înconjurat de flori şi de verdeaţă. Rog foarte mult să nu fie cununi, afară de câteva de flori naturale, şi aceasta numai când înmormântarea mea va fi în lunile florilor; altmintrelea, vor fi numai ramuri de brad. Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejiilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă lăcaş al meu şi readusă atunci la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de 6 cai din grajdurile mele, fără văluri negre”.
Toate steagurile cari au fâlfâit pe câmpiile de bătaie, vor fi purtate înaintea și în urma sicriului meu, ca semn, că scumpa mea armată a jurat credința steagului său și șefului său suprem, care prin voința lui Dumnezeu nu mai este în mijlocul credincioșilor săi ostași. Tunurile vor bubui din toate forturile din București, Focșani și Galați, ridicate de mine ca un scut puternic a vetrei strămoșești în timpuri de grele încercări, de care Cerul să păzească Țara.
Trimit armatei mele pe care am, pe care am îngrijit-o cu dragoste și cărei i-am închinat toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă.
Doresc ca trupul meu să fie îngropat lângă Biserica Curtei de Argeș, reclădită de mine și care poate deveni mormântul dinastiei române; însă când Capitala regatului va cere ca cenușele mele să rămână în mijlocul iubiților mei Bucureșteni, atunci înmormântarea la Curtea de Argeș va fi provizorie, până ce se va clădi Mausoleul pe o înălțime împrejurul orașului, unde se poate deschide un bulevard (mă gândesc la înălțimea, înainte de biserica Cărămidari, unde se găsește astăzi un pavilion al institutului geografic militar.
Recomand pe Regina Elisabeta poporului meu, sigur fiind, că toți Românii vor înconjura cu dragoste și credință pe prea iubita mea soție. Am horărât ca Regina Elisabeta să se folosească, cât ea va trăi, de toate veniturile moșiilor Broșteni, Sinaia-Predeal și Monastirea, care dau împreună o sumă de patru sute mii de lei cel puțin; în cazul că veniturile vor scădea sub suma aci indicată, atunci succesorul meu va completa ce lipsește. Sper ca apartamentele din Palatul Regal de la București, ocupate astăzi de regină, vor rămâne la dispoziția sa. Castelul Peleș îl hotărăsc ca reședință de vară pentru mult iubita mea soție. Întreţinerea acestei reşedinţe este în sarcina succesorului meu, căruia las în moştenire Castelul împreună cu întreaga moşie «Sinaia-Predeal», cu toate clădirile şi stabilimentele. Moşia mea Broşteni, din judeţul Suceava, revine asemenea viitorului Rege al României din Casa de Hohenzollern. Moşia mea Mănăstirea, din judeţul Ilfov, va deveni proprietatea strănepotului şi finului meu, Principele Carol al României, din ziua majorităţii sale; din veniturile acestei moşii însă nu se poate dispune înainte de moartea Reginei Elisabeta. Moșia mea din Slobozia-Zorleni din județul Tutova, cumpărată din moștenirea mea părintească, am destinat-o printr-un act deosebit, iubitului meu nepot, principele Carol de Hohenzollern; - orfelinatul agricol „Ferdinand“ va rămâne neatins pe moșie și întreținut de viitorul rege al României.
Casele și terenurile mele împrejurul Palatului Capitalei trec în posesiunea viitorului Rege al României.
Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisă în catalocul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna și deaîntregul în țară, ca proprietate a Coroanei Române.
Succesorul meu (Principele Ferdinand al României) va plăti din economiile mele un milion de lei ca dar din partea mea reginei Elisabeta, care poate dispune de această sumă, cum ea va voi. Dăruesc asemenea şase sute de mii lei nepoatei mele, pricipesei Maria a României, rugând totdeodată ca viitoarea regină să combată luxul, care aduce, prin cheltuieli nemăsurate, atâtea nenorociri în familie. Hotărăsc ca zestre pentru strănepoata mea principesa Elisabeta a României opt sute mii lei, această sumă va fi depusă în fondurile Statului român la Casa de Depuneri din Bucureşti şi nu poate fi atinsă (nici chiar dobânzile) până la căsătoria sau la vârsta de 21 ani ai tinerei principese.
Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli fără a micşora numeroasele ajutoare, cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, veniturile Domeniului Coroanei au contribuit, mai ales, la această creştere, mulţumită unei administraţii foarte bune şi prevăzătoare a d-lui Kalinderu, care s'a închinat, cu un devotament nemărginit, acestei instituţiuni, devenită aşa de folositoare pentru ţara întreagă; asemenea credinciosului meu secretar L. Basset, care a condus trebile mele cu atâta circumspecţie,că pot dispune astăzi de sume însemnate în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. Am hotărât dar o sumă de două-sprezece milioane lei pentru diferite aşezăminte, noui fondaţiuni şi ca ajutoare, în fondurile statului şi publice, în acţiuni sau bani; această sumă va fi distribuită precum urmează:
1. La Academia Română şase sute mi! Iei, capital pentru publicaţiuni.
2. La Fundatiunea mea universitară pentru sporirea capitalului şase sute mii lei.
3. La orfelinatul „Ferdinand" din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului cinci sute mii lei.
4. Pentru întemeiarea unui internat de fete de ofiţeri din armata mea, cu un institut de educaţiune cu un învăţământ practic (ca Augusta-Stift la Charlottenburg) la Craiova, două milioane lei.
5. Pentru întemeiarea unei şcoli industriale la Bucureşti (organizarea sa aproape ca aceea delà Munich) trei milioane lei. Suma de cinci milioane (pentru No. 4 şi 5) va fi depusă în fondurile statului la Cassa de Depupuneri; dobânzile vor fi întrebuinţate numai la sporirea capitalului până la deschiderea acestor două aşezăminte; 1/s din capital este pentru clădire, 2/s pentru întreţinerea lor. Dobânda banilor în timpul clădirei va fi plătită de succesorul meu şi terenurile pe cari se vor ridica aceste două institute rog, foarte mult, a le da fără plată.
6. La societatea de binefacere „Elisabeta" pentru sporirea capitalului patru sute de mii lei.
7. La soc. geografică, fondată de mine, trei sute mii lei capital.
8. Pentru surorile de caritate, fondate de regina Elisabeta, trei sute mii lei capital.
9. Pentru întemeiarea unui fond spre a veni în ajutorul ofiţerilor, cari sunt în strâmtoare, un milion lei capital, depus în rentă română la Cassa de depuneri; se poate da ofiţerilor din armata mea din capital împrumuturi până lia 5000 lei cu patru la sută, însă această sumă trebuie să fie înapoiată treptat după 4 sau 5 ani.
10. Pentru întemeiarea unui fond cu ajutor pentru studenţii săraci cinci sute mii lei, capital depus în fonduri de stat la Cassa de depuneri: în fiecare an dobânzile acestui capital vor fi împărţite între 50 studenţi săraci.
11. Pentru burse în străinătate spre a pregăti pe tineri pentru şcoala industrială ca profesori
cinci sute mii lei capital.
12. Pentru biserica naţională şase sute mii lei capital, dobânzile vor fi întrebuinţate ca ajutor
pentru biserici sărace, în reparaţie sau începute şi cari nu pot fi isprăvite din cauza lipsei de mijloace.
13. Pentru cantinele şcolare capital trei sute mii lei.
14. Pentru distribuirea la diferite societăţi de binefacere şi de încurajare, recunoscute ca persoane juridice, cinci sute mii lei.
15. Pentru sporirea capitalului la Cassa de ajutor, înfiinţată de mine, în amintirea a 25-a aniversare a căsătoriei mele 1894, pentru muncitorii rurali în anii de secetă, patru sute mii lei.
16. Pentru biserica catolică din România patru sute mii lei.
17. Pentru biserica protestantă din Bucureşti, una sută mii lei. Distribuirea acestor douăsprezece milioane va fi începută numai un an după moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestei sume (aproape cinci sute mii lei) să rămână disponibile. Hotăresc ca aceşti bani să fie întrebuinţaţi în modul următor: întregul personal superior şi inferior al Curţei Pegale, al Casei şi Administraţiei mele, va primi lefile cum sunt prevăzute oentru dânsul! în budgetul meu, încă un an întreg după moartea mea, adică 12 luni: suma acestor lefi
se urcă anroape la 240.000 lei, restul va fi distribuit astfel, ca pomană pentru săraci: la Bucureşti, cincizeci mii lei — la Iaşi, treizeci mii lei — la Craiova, douăzeci mii lei — la Galaţi, zece mii lei — la Brăila, zece mii lei — ia Ploieşti, zece mii lei — la Botoşani, zece mii lei — la Bârlad, zece mii lei — la Focşani, opt mii lei —l a Piteşti opt mii lei; pentru fiecare celelalte oraşe, capitale de judeţe cinci mii lei.
Dacă milostivirea lui Dumnezeu îmi va dărui încă câţiva ani, am dorinţa a prevedea, în codicile, alte legate în folosul Ţărei, stăruiesc însă ca acest -testament scris de propria mea mână, care conţine tot ce doresc astăzi în anul 1899 să fie urmat şi executat întocmai cum l-am alcătuit.
Înălţând rugăciuni ferbinţi către Atotputernicul ca să ocrotească deapururea România și să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea; în numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh — Amin.
Făcut în Bucureşti 3a 14/26 Februarie 1899.
Am scris şi iscălit cu propria me a mână acest testament pe două coai e formând opt pagini legate cu un fir roşu şi am pus sigilul meu.
14/26 Februarie 1899.
CAROL.