Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2020

Cercetarea monarhiei în viziunea lui Marcel Mauss

Organizarea politică corespunde în general fie unei monarhii, fie unei democrații. Pe de o parte, regele nu este niciodată atotputernic și este supus unui anumit control, iar acesta n-ar fi decât controlul strămoșilor, al părinților săi apropiați. Pe de altă parte, puterea democratică oferă o anume concentrare care face ca regatele să fie instabile, pe cât sunt democrațiile de stabile. Adesea există mai multe familii regale pentru același tron; de exemplu în Tahiti. Cercetarea Monarhiei va debuta prin studiul detaliat al familiei regelui. Familia regală nu are obligatoriu aceeași constituție juridică precum alte grupuri domestice. În multe societăți, interesul este frecvent între rege și regină, regele făcându-și soție pe sora sa pentru a păstra puritatea sângelui. Regele și regina sunt la baza tuturor lucrurilor. La origine,  este modelul incestului între Pământ și Cer, lucru care trebuie perpetuat. Deci este necesar studiul genealogic al familiei regale și istoria detaliată a fie...

Testamentul Regelui Carol I al României

Testamentul meu scris și iscălit de propria mea mână la 14/26 Februarie 1899 în Capitala mea, București. Testamentul meu scris de mine în luna lui Februarie 1899 pentru a fi publicat prin Monitor, după moartea mea, cu rugăminte ca ultima dorință să fie urmată tocmai cum am descris-o aci de propria mea mână, fiind încă voinic și sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziții. Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa.  Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene: m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate stratur...

Ziua Victoriei în Europa marcată printr-un mesaj regal

Ziua VE (Ziua Victoriei în Europa), 8 mai, data capitularii necondiționate a Germaniei Naziste. Această zi este ținută cu precădere în Statele Unite, Marea Britanie și majoritatea Europei de Vest. În 8 mai 1945, în mai multe orașe europene au avut loc festivități de mare amploare. În Londra, un număr foarte mare de persoane s-au adunat în Piața Trafalgar și lângă Palatul Buckingham, unde Regele George al VI -lea, Regina Elisabeta și Winston Churchill au mers la balcon și au salutat mulțimea de oameni. Anul acesta s-au împlinit 75 de ani de la Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Momentul a fost comemorat printr-un discurs adresat de Regina Elisabeta a II-a. Acesta a fost al doilea mesaj video al suveranei de anul acesta. Înregistrarea a fost făcută la Windsor, reședința de carantină a Reginei. "La început, perspectivele păreau sumbre, finalul îndepărtat, rezultatul incert. Nu renunțați niciodată, nu disperați niciodată, acesta a fost mesajul Zilei Victoriei. Mu...