Cred că mulți dintre dumneavoastră ați citit deja istoria Mănăstirii Galata. Astfel, nu mai are niciun sens să-i prezint cronologia. Totuși pentru cei care nu știu nimic, vă pot spune că acest ansamblu monahicesc străjuiește de câteva veacuri bune apusul Iașilor.
Începerea construcției este datată cam prin 1584. Fiind la prima vizitare, am urcat dealul Gălății cu oarece teamă. Nu pentru drumul necunoscut ci pentru că în jurul Cimitirului Sf. Vasile, strada este plină cu ateliere de turnat cruci, făcut sicrie și tot felul de pompe funebre. Totuși am mers cu gândul la ciuma asta. În sfârșit, după ce am trecut de pavajul cu marmură și granit, vreo două mâțe negre mă așteptau la intrarea în curtea mănăstirii. Am zis în gândul meu: interesting, la mănăstire până și mâțele se poartă în negru.
Ce m-a impresionat pe mine...? Deși, greu încercat de timpuri vitrege, edificiul se încăpățânează să-și mențină statutul de veghetor asupra târgului. Bine amplasat de bătrânii noștri, se poate observa încă din multe părți ale orașului. În același timp, din turnul fortificat ai putea ghibui foarte ușor celelalte monumente surori. Mi-a rămas în gând impozanța zidului de piatră care nu se poate simți deplin în fotografii și liniștea din interiorul zidurilor. Metereze pentru puști, de jur împrejur. Romantism pur... Se cunosc multe incendii în istoricul mănăstirii și faptul că aici au funcționat și unele pușcării.
Odată trecut prin portal îți este pus în față un platou medieval de mare frumusețe, mister... Peisajul e ca din filmele istorice cu gali. Mai lipseau ciorile, așa cum întâlnisem pe la Frumoasa și la Castelul Cuza. Acum nu erau ciori, în schimb erau două femei care se plângeau cu coronavirusul. Lugubru dar frumos.
Am făcut rondoul bisericii. Pe ziduri sunt însemnări. În partea de miazănoapte, dai de un portal înfundat. În curte se mai poate vedea Palatul Domnesc, o cișmea iar în biserică se păstrează picturi vechi. Dintre ele se distinge tabloul votiv în care sunt reprezentați domnitorul Petru Șchiopul, soția sa Maria și fiica sa, tot Maria. Am fost îmbătat de frumusețea aleii spre ieșire, boltită toată cu brazi. Din perspectiva spre oraș se remarcă simetria unor drumuri din acest cartier spre centru: Mitropolia, Biserica Sf. Haralambie ori spre dealul Cetățuia.
Nu am reușit să fotografiez chiar tot, de aceea am lăsat unele lucruri pentru data viitoare. Totuși, trag concluzia și spun cât de norocoși suntem să mai avem astfel de locuri.
